Siguranta e ucigatoare in asemena cazuri..ceea ce te farmeca e numai nesiguranta.Vazute prin ceata lucrurile par incantatoare!!!

                 Ce-ar fi daca pentru 5 minute ne-am opri din tot ceea ce facem,am opri timpul in loc  si ne-am privi unii pe altii asa cum nu reusim niciodata sa o facem,sa nu mai trecem nepasatori unii pe langa altii...sa ne lasam sufletele sa vorbeasca sa cautam in noi ceea ce in exterior nu se vede...constatam lipsa cuiva atunci cand nu mai e ,cand nu mai putem face nimic pentru aceea persoana care pana atunci nu ne interesa,sau ne era indiferenta,nu o cautam cu zilele din orgoliu,trecem nepasatori pe langa ea nestiind ca in clipa urmatoare poate nu va mai fi...se zice ca asa iti este sortit..insa de multe ori soarta ne-o facem singuri...o putem pacalii daca vrem...Doare sa nu-ti mai poti vedea persoanele dragi niciodata,tot ce mai ramane in urma lor e o  piatra funerara pe care sta scris un nume care se va sterge cu timpul si amintirile ...care cu timpul or sa intre in coltul acela de suflet si cu greu o sa-l mai deschizi..pentru ca durerea va fi prea mare.....Cineva mi-a zis odata:"Daca ar fi sa mor de tanara,as prefera sa mor repede si dur,fara sa-mi dau seama ce se intampla cu trupul meu"...m-au cutremurat aceste vorbe...insa agonia mortii e mult mai grea de suportat decat aceste cuvinte ...o moarte lenta  e mult mai grea decat una rapida...te cutremuri de naucitoarea revelatie ca goana nebuneasca dupa necazuri si visuri se apropie in acest moment  final.....Restul e intuneric absolut....
https://www.youtube.com/watch?v=pAyKJAtDNCw

Sunt sigura...si totusi.... nu stiu nimic in sine!!!

                            Mi se pare evident ca descoperirea formei e implicata in actul de conceptie artistica,inca din clipa fulgeranta a trecerii indeii creatoare din obscuritate la lumina constiinteti.Banalitatile sunt insa uneori utile si cea mai buna dovada este evidenta tendinteti de a se pleca de la o forma-sau mai bine zis de la mijloacele formale cu iluzia ca in acest fel se va ajunge la noutate si prospetime.Iar ispita e cu atat mai primejdioasa cu cat ea cuprinde si o perfida invitatie la facilitate.
                         Oare fac o gluma ieftina spunand ca un text bun seamana cu o femeie frumoasa si fara multe scrupule?

Nu ne permitem luxul de a pierde timpul!

                  Imaginile amurgului-impregnate de miresme si destramate de musculite asa cum calatorul ivit pe neasteptate destrama roiul de musculite in suspensie,deasupra unui gard viu inflorit,la poalele unei coline in crepusculul verii,caldura de catifea,musculitele de aur ,dansand.Acel calator care e plecat in cautarea Marelui Necunoscut,a Dragostei pe care n-a trait-o pana acum....singur...sperand ca va intalniiceea ce cauta...ca va gasi raspunsurile tuturor intrebarilor..ca va scapa de singuratatea care il ucide zi de zi...De mic a fost invatat sa-si caute fericirea...complicat...de ce nu si-a cautat-o daca a fost invatat ca e singurul scop  care merita osteneala?De ce a asteptat sa ajunga la varsta cand singuratatea nu mai e o alinare?Cand totul in jur i s-a parut trist si lipsit de viata?De ce sa se fi aventurat pe un drum de care altii se feresc?De ce acum,si nu atunci...cand era liber si cand nimic nu-l impiedica?...Adesea asteptam sa treaca timpul pentru a rezolva unele lucruri...pentru a gasii pe cineva care sa ne alunge singuratatea din suflet...aceea pereche pe care n-ai putea s-o dai pe nimic din lume,s-o lasi sa plece...fugim de drumul pe care ar trebui sa-l parcugem noi spre fiinta care ne face fericiti si asteptam  sa ne gaseasca ea...uneori e prea tarziu...uitam ca timpul nu se mai intoarce...anii trec..si constatam ca nu avem aceea persoana langa noi...sau ca nu ne-am indeplinit toate dorintele...fiinta umana are doua mari probleme:prima e ca nu stie cand sa inceapa,si a doua,cand sa se opreasca...Ar trebui sa iesim din sfera de confort si sa luptam pentru ceea ce ne dorim...sa nu asteptam sa ajungem la varsta la care sa regretam ca nu am avut timp sa facem anumite lucruri...sunt momente in viata cand trebuie sa ne incredem orbeste in intuitie!!!!!

Sunt momente in viata cand mandria si demnitatea....sunt lasate deoparte.Oamenii au si sentimente mai puternice!!

                     E una din serile alea de septembrie...ploioase....cand dorul de tine ma nimiceste...Unii poate nu cred....sau poate nu au simtit niciodata cum dorul de persoana iubita iti distruge interiorul,care deja era gol...datorita absentei celui pe care il iubesti...Singurul lucru in care te cufunzi e muzica...fie ca o scrii...fie ca o asculti..te ajuta cat de cat sa uiti de stare...Vrei sa tipi...sa urli ca ti-e dor de el...si totusi,singura expresie de pe fata ta e aceea de nepasare,de indiferenta fata de cei din jur si de ceea ce se intampla...in interior totul urla..nu poti spune nimanui ceea ce simti pentru ca nu stii cum sa spui...ce ar trebui sa spui...cum ar trebui exprimat...nu vrei sa dai dovada de slabiciune in fata altora,sa zica "Ia-uite-o si p-asta..",in fata lor esti cea mai puternica persoana caruia nu-i pasa de nimeni si de nimic....Nu vrei sa intelegi cum o singura persoana te poate aduce prin atatea stari...nu vrei sa-i spui lui...nu vrei sa-l dezamagesti...sa-l pierzi...e singurul care te-a facut sa simti dorul asta nenorocit care te ia fix in secundele cand va luati "la revedere printr-un sarut"....e persoana pe care n-ai lasa-o sa plece niciodata de langa tine...si alaturi de care nu te-ai plictisi vreodata....cand sunteti impreuna te simti completa...implinita...simti ca ai tot ceea ce iti trebuie langa tine...si totusi....dorul te mistuie de fiecare data...timpul se scurge repede peste voi...va aventurati pe un drum de care altii se feresc in cautarea fericirii...

              Dar la urma urmei,ce e fericirea?

              Dragostea ,se spune.Dar dragostea  nu e decat neliniste...un camp de lupta,nopti nedormite...cand vrem ca persoana de langa noi sa nu ne paraseasca....Adevarata dragoste e plamadita din extaz si agonie!