Vin

Când mă gândesc la el îmi taie răsuflarea. Îmi taie tot. E frumos, așa de frumos încât m-am îndrăgostit nebunește și așa a rămas. E atât de amețior ca un vin bun, un vin să nu mai plec, un vin ca să rămân. Ca să rămân pentru eternitate.

Am cunoscut mulți, am iubit puțini, dar niciodată atât de nebunește. Niciodată atât de diferit. Am iubit și am plâns, dar niciodată lacrimile nu mi-au fost atât de amare. Am râs, dar niciodată râsul nu mi se reflecta în privire, în ochii caprui, în ochii înnebuniți de dor și de el.

Am ținut mâini, dar niciodată mâna mea nu s-a potrivit mai perfect ca în a lui. Am simțit căldură, dar niciodată căldura altcuiva nu mi-a topit gheața din suflet ca a lui. Am strâns mâini calde, mâini reci, mâini umezite sau uscate, dar absolut niciodată, o alta nu mi le-a încâlzit atât de repede ca a lui, nu au fost sărutate cum au fost de buzele lui.

Ohh, buzele…am fost sărutată, nu de mulți, dar îndeajuns încât buzele mele să știe că altă dulceață nu mai vor. Îndeajuns încât să știu că niciodată nu mi-a dispărut lumea din jur și picioarele-mi erau inexistente.
Am băut vin, dar niciodată nu a fost atât de amețitor ca în noaptea în care l-am băut împreună. Niciodată nu mi-a luat mințile ca atunci.

Am fost ținută în brațe, dar niciodată corpul nu și-a găsit locul ca în îmbrățișarea lui, niciodată corpul nu mi s-a topit, nu s-a prelins.

Am fost iubită, dar niciodată iubită atât de complet și nebunește, atât de profund și dulce, atât de pasional și exaltant, atât de ca EL, pentru că iubirea lui este unică. Este a lui, eu sunt a lui, iar el…ohh, îmi doresc ca el să fie al meu, pentru că în viață, găsești o singură dată acest gust amețitor al bucuriei. Acest fel de iubire înnebunitor de nebunesc și frumos .