In ziua de azi preferam sa calatorim cu masina,sa fim stapanii propriului timp alocat calatoriei ,sa nu depindem de nimeni,sa calatorim cat de repede sau cat de incet dorim...insa...in aglomeratia cotidiana oamneii au uitat sa mai circule cu trenul...sa priveasca viata si frumusetile naturii prin fereastra unui tren in care timpul curge uniform avand scopul de a te lasa sa vezi drumul ci nu doar tinta calatoriei,care te lasa sa te bucuri de timp si sa te relaxezi...Cum ar fi o calatorie cu trenul ...in care am scoate capul de fereastra si am vedea locomotiva care alearga adulmecand traversele...sforaind la podete...care tipa de fiecare data prelung la ivirea capetelor albe de pod...unde pistoanele zvarlesc ristmic lucioasele articulatii de-a lungul inaltelor si multiplelor roti...Este acea calatorie care ne permite sa ne intrebam sufletul ce vrea...sa uitam de grijile de zi cu zi...sa lasam sufletul sa respire linistit nepresat de haosul vietii....Hurducarea monotona,ciocanitul ascuns de lanturi si tampoane care bate necontenit masurile ce se prefac la poduri in prabusiri asurzitoare de mari placi de fier..dupa care lasa in urma o liniste curgatoare ca a unui izvor...Aerul caldut care iti bate in fata atunci cand ai scos capul pe fereastra nu e nici prea rece...nici prea cald...e potrivit pentru ceea ce vrei sa simti...pentru ceea ce iti ofera natura atunci cand nimeni altcineva nu poate sa-ti raspunda la intrebatile care ti le pune sufletul...singurul care poate face asta esti tu...si doar ascultand vocea interioara...care ne da semne la fiecare pas al existenteti noastre... vei stii sa-i raspunzi...vei putea ajunge la suprafata neslefuita a sufletului si-i vei putea oferii forma dorita..
Suntem slefuitorii propriei vieti si al propriului suflet daca stim sa ajungem acolo...daca uitam de agitatie si ne rezervam timp doar pentru noi..timpul in care sa ne vedem sufletul..sa nu-l neglijam sau sa uitam de existenta lui...Viata este foarmata dintr-un infinit de momente...insa de multe ori avem nevoie de un reapus care in ifinitatea asta inseamna o pauza de cateva secunde...ce-ar fi sa nu uitam sa luam aceste mici pauze pe care nu ni le poate judeca nimeni?
