Un pahar?.....N-am spart niciun pahar....Nu tin minte...

.....În Octombrie,seara,la biroul pc.ului,cu uşile închise m-am hotărât să scriu.Totul în decorul acesta ireal şi subtil,cu grijă ticluit,mă îndeamnă să mă refugiez în confuzie şi să mă pierd în tulburare,poate că e starea cea mai buna în care aş putea intra în momentele de faţă.N-am puterea sa vorbesc deschis cu cineva,să spun tot ce am de spus,să mă descarc.Toboganul consimtirii se desfăşoară lin înaintea mea,n-am decât să mă las să lunec.
Aş putea să jur că nu-mi aduc aminte cum am ajuns în această situaţie,acum 2 yile totul era perfect...acum totul e pulbere.....Mă gândesc  la el-dar ca în vis,face lucruri neaşteptate,vorbeşte altfel,şi sincronic cu el,şi lumea e alta,e suprarealistă.Uite,ăsta e suprarealismul:situatiile cunosc altă orânduire,au altă finalitate decât cea la care ne aşteptâm."Va să zică se poate şi aşa!".....Acum da....totul s-a năruit...din cauza cui....poate a mea...poate a lui......Dar şi "Strigătul" lui Munch,îmi vine să zbier,să mă trezesc din coşmar.........intru în claritate şi adevăr şi nu mai există cotlon unde să mă pot piti,păşesc în zona de lumina,ascumzişurile dispar instantaneu.Ori, dacă nu-mi aduc aminte,dacă fac psihic gestul destinderii şi relaxarii,mă pierd în fumul confuziei,mă rătăcesc în neaducerea aminte,mă dau pradă dulcelui delir al evanescenţei şi,atunci iar recunosc,recunosc pentru că acum totul îmi este egal,pentru că totul e cenuşiu şi aidoma,pentru că nimic nu are însemnătate şi precizie.....