Vreau sa traiesc cu tine tot.Sa ma satur de tine, sa te vars si apoi sa o luam de la capat!

            Hmmm...zilele trecute am trait unul din cele mai frumoase sentimente alaturi de persoana pe care nu o vedeam facand parte din viata mea niciodata...pe care o vedeam un simplu prieten cu care nu aveam  curaj sa trec absolut nicio granita..zilele trecute s-a implinit un an de cand ma face cea mai fericita femeie..se spune ca lucrurile se intampla cu un scop anume, ca daca vrei ceva cu adevarat, se intampla..poate asa a fost si cu mine..poate prima noastra vacanta la mare m-a facut sa-mi doresc cu adevarat sa pot  construii un viitor cu el chiar daca nu in momentul acela.
          La 5 ani dupa acea vara, destinul a vrut sa fim impreuna (destinul sau incercarea lui de a vedea daca poate  fi ceva intre noi) ,  cu un inceput timid am pasit amandoi intr-o relatie la care nu ne asteptam niciunul, o relatie ce s-a transformat in momente, planuri si promisiuni de viitor , intr-un mod de a trai..intr-un viitor pe care ni-l vedem impreuna.
        Poate ca a fost ceea ce mi-am dorit cu adevarat, sa ajungem sa fim impreuna.
        Intr-un an de zile am trait cele mai frumoase momente , dar si ciondaneli care s-au transformat in impacari frumoase.:-"
       Este omul pentru care as face orice, care m-a facut sa vad viata cu alti ochi...el este cel care ma trezeste la realitate de fiecare data cand ma abat de la drum, datorita lui devin o persoana din ce in ce mai buna..ma completeaza si ma intelege de fiecare data cand am  o problema..este persoana care imi este alaturi in fiecare moment.
      Clipele de fericire se transforma in promisiuni de lunga durata, in planuri de viitor pentru care muncim impreuna

!

                            Vin

Când mă gândesc la el îmi taie răsuflarea. Îmi taie tot. E frumos, așa de frumos încât m-am îndrăgostit nebunește și așa a rămas. E atât de amețior ca un vin bun, un vin să nu mai plec, un vin ca să rămân. Ca să rămân pentru eternitate.

Am cunoscut mulți, am iubit puțini, dar niciodată atât de nebunește. Niciodată atât de diferit. Am iubit și am plâns, dar niciodată lacrimile nu mi-au fost atât de amare. Am râs, dar niciodată râsul nu mi se reflecta în privire, în ochii caprui, în ochii înnebuniți de dor și de el.

Am ținut mâini, dar niciodată mâna mea nu s-a potrivit mai perfect ca în a lui. Am simțit căldură, dar niciodată căldura altcuiva nu mi-a topit gheața din suflet ca a lui. Am strâns mâini calde, mâini reci, mâini umezite sau uscate, dar absolut niciodată, o alta nu mi le-a încâlzit atât de repede ca a lui, nu au fost sărutate cum au fost de buzele lui.

Ohh, buzele…am fost sărutată, nu de mulți, dar îndeajuns încât buzele mele să știe că altă dulceață nu mai vor. Îndeajuns încât să știu că niciodată nu mi-a dispărut lumea din jur și picioarele-mi erau inexistente.
Am băut vin, dar niciodată nu a fost atât de amețitor ca în noaptea în care l-am băut împreună. Niciodată nu mi-a luat mințile ca atunci.

Am fost ținută în brațe, dar niciodată corpul nu și-a găsit locul ca în îmbrățișarea lui, niciodată corpul nu mi s-a topit, nu s-a prelins.

Am fost iubită, dar niciodată iubită atât de complet și nebunește, atât de profund și dulce, atât de pasional și exaltant, atât de ca EL, pentru că iubirea lui este unică. Este a lui, eu sunt a lui, iar el…ohh, îmi doresc ca el să fie al meu, pentru că în viață, găsești o singură dată acest gust amețitor al bucuriei. Acest fel de iubire înnebunitor de nebunesc și frumos .

Un amestec de droguri afective,o cursa infernala a dragostei!

             "Adevarul e ca devenisem dependenta(trebuie sa spun in apararea mea ca si el avea partea lui de vina,purtandu-se ca un "barbat fatal"),iar acum,cand nu mai eram in centrul atentiei lui,suportam consecintele.Dependenta e semnul distinctiv al oricarei povesti de dragoste pasionale.Totul incepe in momentul in care obiectul adoratiei tale revarsa asupra ta o doza ametitoare si halucinogena din ceva ce nu ai avut niciodata curajul sa recunosti ca ti-ai dorit-un amestec de droguri afective,o cursa infernala a dragostei.Apoi tanjesti dupa atentia neconditionata a celuilalt cu obsesia insatiabila a oricarui drogat.In lipsa drogului,te imbolnavesti subit,o iei razna,devii depresiv(pe langa resentimentele care te incearca fata de cel care ti-a incurajat dependenta inca de la inceput si care acum refuza sa te mai aprovizioneze cu marfa de calitate de care ai atata nevoie-pe care sigur o are ascunsa pe undeva,fir-ar sa fie,pentru ca pe vremuri o primeai si gratis de la el).In faza urmatoare esti slab,tremuri intr-un colt si nu mai esti sigur de nimic,ti-ai vinde pana si sufletul sau ti-ai jefuii vecinii doar ca sa ai din nou "chestia aia".Intre timp,obicectul adoratiei tale simte fata de tine doar o repulsie.Se uita la tine ca la o persoana pe care  candva a iubit-o cu pasiune.Ironia face sa nu-l poti invinovati pentru asta...
           Asa ca...asta e.Ai ajuns la destinatia finala a pasiunii nebunesti-o parere groaznica despre tine insati,din ghearele careia nu mai exista scapare."
                   "Eat,pray,love"

În infinit nu există popas. Dacă ai obosit, îți tragi răsuflarea din mers.

                    In ziua de azi preferam sa calatorim cu masina,sa fim stapanii propriului timp alocat calatoriei ,sa nu depindem de nimeni,sa calatorim cat de repede sau cat de incet dorim...insa...in aglomeratia cotidiana oamneii au uitat sa mai circule cu trenul...sa priveasca viata si frumusetile naturii prin fereastra unui tren in care timpul curge uniform avand scopul de a te lasa sa vezi drumul ci nu doar tinta calatoriei,care te lasa sa te bucuri de timp si sa te relaxezi...Cum ar fi o calatorie cu trenul ...in care am scoate capul de fereastra si am vedea locomotiva care alearga adulmecand traversele...sforaind la podete...care tipa de fiecare data prelung la ivirea capetelor albe de pod...unde pistoanele zvarlesc ristmic lucioasele articulatii de-a lungul inaltelor si multiplelor roti...Este acea calatorie care ne permite sa ne intrebam sufletul ce vrea...sa uitam de grijile de zi cu zi...sa lasam sufletul sa respire linistit nepresat de haosul vietii....Hurducarea monotona,ciocanitul ascuns de lanturi si tampoane care bate necontenit masurile ce  se prefac la poduri in prabusiri asurzitoare de mari placi de fier..dupa care lasa in urma o liniste curgatoare ca a unui izvor...Aerul caldut care iti bate in fata atunci cand ai scos capul pe fereastra nu e nici prea rece...nici prea cald...e potrivit pentru ceea ce vrei sa simti...pentru ceea ce iti  ofera natura atunci cand nimeni altcineva nu poate sa-ti raspunda la intrebatile care ti le pune sufletul...singurul care poate face asta esti tu...si doar ascultand vocea interioara...care ne da semne la fiecare pas al existenteti noastre... vei stii sa-i raspunzi...vei putea ajunge la suprafata neslefuita a sufletului  si-i vei putea oferii forma dorita..
              Suntem slefuitorii propriei vieti si al propriului suflet daca stim sa ajungem acolo...daca uitam de agitatie si ne rezervam timp doar pentru noi..timpul in care sa ne vedem sufletul..sa nu-l neglijam sau sa uitam de existenta lui...Viata este foarmata dintr-un infinit de momente...insa de multe ori avem nevoie de un reapus care in ifinitatea asta inseamna o pauza de cateva secunde...ce-ar fi sa nu uitam sa luam aceste mici pauze pe care nu ni le poate judeca nimeni?

Somewhere in his smile,he knows that i don't need no other lover!

                   De multe ori,din cauza unui gest nechibzuit pe care l-am facut fata de cineva,am ajuns sa ma indepartez de oameni si de locuri care-mi erau dragi,sa ma inchid in mine si sa uit de ceea ce ma inconjoara doar pentru a nu mai ranii pe cineva.
                  Cu timpul am invatat sa las de la mine,sa fiu mai permisiva cu mine si sa las din orgoliu atunci cand trebuie...bineinteles ca am invatat lucrul asta cu ajutorul persoanei iubite...am invatat sa nu-l mai iau in brate pe "eu am dreptate" sau pe "e doar ca mine,trebuie sa fie ca mine"....sa fiu obiectiva in situatii critice si sa nu las orgoliul sa ma copleseasca.
                Egoismul de care dadeam dovada inainte sa-l intalnesc pe el, a disparut (chiar daca sunt momente cand ma gandesc doar la mine) si am invatat sa gandesc pentru doi,raportat la noi ,sa-mi pastrez persoana pe care o iubesc langa mine si sa n-o alung cu nerozii si ifose cum se intampla deobicei...Am invatat  sa las din orgoliu fiindca am avut pentru cine...e acel zambet tamp pe care il iubesc si caruia nu-i pot rezista niciodata chiar daca incerc de multe ori sa-mi pun orgoliul pentru a nu iesi ranita....Desi ma urasc ca-i cedez de fiecare data si orice suparare tine pana ii vad zambetul,stiu ca mereu va fi acolo si ca nu va pleca dintr-o greseala banala facuta de mine,dintr-o nerozie...insa la randul meu stiu ca mereu voi fi langa el....si voi incerca sa gandesc situatiile critice  pentru doi.

Siguranta e ucigatoare in asemena cazuri..ceea ce te farmeca e numai nesiguranta.Vazute prin ceata lucrurile par incantatoare!!!

                 Ce-ar fi daca pentru 5 minute ne-am opri din tot ceea ce facem,am opri timpul in loc  si ne-am privi unii pe altii asa cum nu reusim niciodata sa o facem,sa nu mai trecem nepasatori unii pe langa altii...sa ne lasam sufletele sa vorbeasca sa cautam in noi ceea ce in exterior nu se vede...constatam lipsa cuiva atunci cand nu mai e ,cand nu mai putem face nimic pentru aceea persoana care pana atunci nu ne interesa,sau ne era indiferenta,nu o cautam cu zilele din orgoliu,trecem nepasatori pe langa ea nestiind ca in clipa urmatoare poate nu va mai fi...se zice ca asa iti este sortit..insa de multe ori soarta ne-o facem singuri...o putem pacalii daca vrem...Doare sa nu-ti mai poti vedea persoanele dragi niciodata,tot ce mai ramane in urma lor e o  piatra funerara pe care sta scris un nume care se va sterge cu timpul si amintirile ...care cu timpul or sa intre in coltul acela de suflet si cu greu o sa-l mai deschizi..pentru ca durerea va fi prea mare.....Cineva mi-a zis odata:"Daca ar fi sa mor de tanara,as prefera sa mor repede si dur,fara sa-mi dau seama ce se intampla cu trupul meu"...m-au cutremurat aceste vorbe...insa agonia mortii e mult mai grea de suportat decat aceste cuvinte ...o moarte lenta  e mult mai grea decat una rapida...te cutremuri de naucitoarea revelatie ca goana nebuneasca dupa necazuri si visuri se apropie in acest moment  final.....Restul e intuneric absolut....
https://www.youtube.com/watch?v=pAyKJAtDNCw

Sunt sigura...si totusi.... nu stiu nimic in sine!!!

                            Mi se pare evident ca descoperirea formei e implicata in actul de conceptie artistica,inca din clipa fulgeranta a trecerii indeii creatoare din obscuritate la lumina constiinteti.Banalitatile sunt insa uneori utile si cea mai buna dovada este evidenta tendinteti de a se pleca de la o forma-sau mai bine zis de la mijloacele formale cu iluzia ca in acest fel se va ajunge la noutate si prospetime.Iar ispita e cu atat mai primejdioasa cu cat ea cuprinde si o perfida invitatie la facilitate.
                         Oare fac o gluma ieftina spunand ca un text bun seamana cu o femeie frumoasa si fara multe scrupule?